Viata Elisabetei Luca, prezentata dupa declaratiile sale din ancheta Securitatii in 1952-1954, este o poveste
SPRIJIN PENTRU REPUBLICA. Maurice Thorez, alaturi de alti militanti de stanga francezi, participa la o demonstratie de sustinere a taberei republicane din razboiul civil spaniol
Romanul unei vieti de ilegalista comunista
Viata Elisabetei Luca, prezentata dupa declaratiile sale din ancheta Securitatii in 1952-1954, este o poveste captivanta si necunoscuta inca romanilor. A fost comunista ilegalista, detinut politic, voluntar in Brigazile Internationale din Spania, amanta mai multor barbati si influent personaj al Romaniei.
Elisabeta Luca a fost sotia lui Vasile Luca. Sotul ei – ilustru demnitar in etapa de sovietizare a Romaniei – a fost arestat in 14 august 1952 din pozitia de membru al Biroului Politic, vicepresedinte al Guvernului si ministru de Finante al Romaniei. Dupa metoda sovietica, atunci cand liderii politici deveneau „dusmani ai poporului”, sotiile si copiii le impartaseau soarta. Nu stim ce s-a intamplat dupa arestare cu cei patru copii ai familiei Luca (toti copii infiati), dar sotia a fost arestata, doua zile mai tarziu, la 16 august 1952.
Ca bune membre si activiste de partid, acestea isi faceau, de obicei, constiincios autocritica. Prilej cu care propria viata era intoarsa pe dos, dar si aratate din ea lucrurile cele mai murdare si umilitoare. Asemenea declaratii sunt insa si un bun prilej de cunoastere a unor amanunte mai deosebite din biografia si din activitatea ilegalistilor, altfel considerate mari secrete.
BETTY BIRMAN. Ce aflam din biografia Elisabetei Luca prezentata liniar in sase procese-verbale de interogatoriu? Pe numele ei real Betty Birman, s-a nascut la 1 ianuarie 1909, in comuna Balotica, raionul Balti din Basarabia. A luat legatura cu miscarea muncitoreasca in 1933, la Cernauti, prin Waissman Avram, pe atunci student si membru in PCdR.
A fost arestata pentru prima data la 11 mai 1934, la Cernauti. Avea mai putin de 23 de ani. In momentul arestarii, era membra in Comitetul local MOPR de la Cernauti. Sarcina ei fusese sa tina legatura cu toate organizatiile „Ajutorului Rosu” din regiune. „Atunci mi-au rupt osul la piciorul stang si am cazut in nesimtire”, aminteste ea despre arestare. Cu toata aceasta bataie, nu a recunoscut ceea ce ii cereau anchetatorii sai. Abia cand i s-a spus ca acela care o daduse pe mana Sigurantei fusese legatura sa superioara de partid, un anume Kimfeld, dupa propria expresie „si-a pierdut moralul”. Dupa cercetare este dusa la inchisoarea militara din Iasi, unde a ascuns faptul ca tradase numele altor comunisti.
In 1952 insa, securistii care o ancheteaza cerceteaza dosarele Sigurantei si descopera declaratiile ei in care nu doar pe Brender il tradase. In septembrie 1934 a fost eliberata pe cautiune in urma unei sume de bani depuse de fratele ei, Simca Birman. La Cernauti s-a intors cu acelasi Waissman, care conta ca iubit si initiator al ei in activitati politice comuniste. Aceasta isi facuse intre timp serviciul militar, iar la Cernauti incearca impreuna sa organizeze o sectiune a „Ajutorului Rosu”. Abia in septembrie 1935 a fost primita in partid. Nu stie – conform practicilor din ilegalitate – cine o recomandase, dar confirmarea i-a dat-o instructoarea CC al PCdR, Lenuta Tudorache, prin acelasi Waissman.
FUGA IN OCCIDENT. La 7 noiembrie 1935 a fost din nou arestata, fiind eliberata abia in 1936. Pleaca dupa aceea la Iasi, unde legatura cu partidul a luat-o prin Simion Bughici. A facut „munca tehnica”, declara ea, pana cand incepe „Procesul celor 106”. In acest moment, de teama de a nu fi din nou arestata, se ascunde la fratele ei, secretar la avocatul Silim, prefectul judetului Hotin. Acesta a facut rost de pasapoarte pentru ea si pentru Waissman, cu care au plecat in Cehoslovacia.
Cei doi fugari au stat la Brno in august-decembrie 1936. Acolo i-a cunoscut pe Simion Zaigher si pe toti ceilalti evrei comunisti care activau in „grupul de studenti romani”.
Ce puteau face acesti fugari tineri cu mintea plina de avant revolutionar? Ceea ce visau toti cei din categoria lor intr-o asemenea vreme: demersuri sa plece voluntari in Spania. Astfel ca au plecat intr-acolo pe cararile deschise de Moscova. Au ajuns in Elvetia, la Bassel, unde prin redactia revistei Rundschau au venit in contact cu „Ajutorul Rosu”. Din acest punct au stabilit contacte cu partidul comunist elvetian, unde au expus intentiile lor. Li s-a comunicat ca numai de Waissman ar fi nevoie pe frontul spaniol, unde acesta a si fost trimis cu primul transport. Pentru ea, neavand pregatire militara ori sanitara, nu se intrevedea utilitatea. Prin urmare, cuplul se destrama. Ramasa singura, Betty a preferat insa sa plece in Franta (ilegal, folosind pasaportul unei elvetience cu dreptul de a trece granita pentru 24 de ore). Ajunsa la Paris, il reintalneste pe Tuliu Blumental, relatia fiind sintetizata in termenii seci ai anchetei „relatii intime”. De fapt, fiecaruia dintre cei doi fugari trebuie sa-i fi fost mai usor cu plata mesei si chiriei in traiul in doi. In ianuarie-august 1937, cat a fost la Paris, nefiind recunoscuta ca emigrant politic de catre conducerea Emigrantilor Politici Romani din Franta, nu are activitate politica. Si-a castigat existenta ca femeie de serviciu. Ca activitate politica, participa la mitingurile organizate de PCF pentru ajutorarea Spaniei Republicane. Dupa o vreme si-a procurat acte de identitate cu ajutorul Ligii pentru Drepturile Omului.
„BRIGADIERA ROSIE”. In urmatorul interogatoriu este relatat drumul spre Spania. Nu are, desigur, bani si recurge la ceea ce se va numi „plata in natura” – intai un olandez, apoi un spaniol – ajutorul de comandant al vasului care o transporta de la Marsilia la Barcelona. Ajunsa in contact cu autoritati ale „brigazilor rosii”, a fost repartizata la Albacente la Directia Serviciului Sanitar al Brigazii Internationale, la Serviciul de Presa. Si-a dat repede seama – dupa cum declara ea – ca nu poate face fata si va lucra ca responsabila a unui depozit de alimente si imbracaminte pentru raniti. Dupa cateva zile devine administratora intregii case a Directiei Serviciului Sanitar. Paralel colaboreaza si la Buletinul Unitatii Romanesti „cu poezii, cantece, marsuri, schite si articole” si se ocupa de alfabetizarea personalului de serviciu al Directiei Serviciului Sanitar.
THOREZ
Cel mai important lider comunist vest-european in perioada interbeica a fost francezul Maurice Thorez. Acesta s-a nascut la 28 aprilie 1900 la Noyelles-Godault (Franta). Confruntat de mic cu saracia, s-a angajat miner la varsta de 12 ani. In 1919 a intrat in partidul social-democrat. Dupa ruperea partidului social-democrat in 1923, Thorez a ales factiunea comunista. In 1927 a fost arestat pentru zece luni datorita actiunii sale contra razboiului Frantei cu Marocul (1925-1926). Dupa eliberare a adoptat principiile cominterniste ale luptei de clasa. In 1934 si-a domilt tonul si a acceptat sa colaboreze cu social-democratii si radicalii contra fascismului. In calitate de membru al coalitiei guvernamentale a Frontului Popular (1936-1938) a sustinut interventia guvernului francez in razboiul civil din Spania, prin trimiterea de ajutoare materiale si armament pentru tabara republicana. In 1939 a emigrat clandestin in URSS, fiind declarat dezertor. Dupa reintoarcerea in Franta (noiembrie 1944) a reorganizat Partidul Comunist Francez (care a obtinut 28,6% in alegerile din nov. 1946). In perioada ianuarie 1946-mai 1947 a fost viceprim-ministru in mai multe guverne. A murit in URSS la 12 iulie 1964.
DISCIPLINA
La Moscova, in 1941, Elisabeta Luca a facut cunostinta cu legile dure ale disciplinei in munca sovietice din vreme de razboi. „De la 1 iunie – declara ea anchetatorilor – am fost repartizata la Editura de Stat in limbi straine, unde am lucrat pana in iulie. In acest timp, adica la 23 iunie, gresind tramvaiul, am intarziat circa o ora si am fost data in judecata si achitata la proces. Din iulie, concomitent cu aceasta munca, am lucrat si la Comintern, Sectia romaneasca, unde am trecut definitiv in luna august 1941.”
Lavinia Betea
Publicat în Jurnalul Național
17 mai 2005