Zvonurile lansate de NKVD in acea perioada aveau scopuri eficient experimentate in anii de formare ai Uniunii Sovietice. Cu ajutorul lor era testata starea de spirit a populatiei si identificati „dusmanii regimului”.
VICTIME
Zvonurile lansate de NKVD in acea perioada aveau scopuri eficient experimentate in anii de formare ai Uniunii Sovietice. Cu ajutorul lor era testata starea de spirit a populatiei si identificati „dusmanii regimului”.
In februarie-martie 1941, in teritoriile ocupate de sovietici s-a lansat zvonul ca aceia care doresc sa plece in Romania sunt liberi sa o faca. Sa faca cereri pe care sa le depuna la resedintele raionale de militie. Si oamenii, satui de raul schimbarilor si legilor sovietice, s-au repezit s-o faca. Dar cererile trebuiau scrise in rusa, limba pe care nu apucasera inca s-o invete.
CERERI PENTRU ROMANIA. S-au adresat invatatorilor si functionarilor din zona. Precauti, acestia au refuzat. Singurii care au acceptat – dupa cum scrie Vasile Ilica, martor al intamplarilor vremii – au fost niste avocati evrei. De pe urma taxelor puse pentru asemenea cereri, in conditiile imbulzirii doritorilor de cereri, unii s-au imbogatit.
In fata multimii de cereri, autoritatile sovietice s-au speriat. Activistii de partid locali intrasera in panica. Puteau fi trasi si ei la raspundere ca nu dusesera o buna munca politica daca atat de multi romani voiau sa plece din „tara fericirii” declarand ca lasa celor ce traiesc in ea intreg avutul lor. Astfel ca au anuntat ca nu vor mai primi cereri pana la noi ordine.
ADUNAREA DE LA STOROJINET. Targul de pe Siret, cu opt-noua mii de locuitori fusese in vremea Romaniei Mari resedinta de judet. In amestecul de populatii tipic fostului imperiu Austro-Ungar aici traiau si multi germani. Urmare a acordurilor secrete din Pactul Ribbentrop-Molotov, etnicii germani, unele familii de romani, polonezi si ucraineeni au fost invoiti sa se evacueze. In octombrie 1940, evacuarile au incetat dar basarabenii si bucovinenii aveau exemplul unor confrati carora, la cererea lor, li s-a facut voia de a pleca in Romania.
Astfel ca la 26 martie 1941, in curtea resedintei raionale din orasul Storojinet s-a strans o multime de oameni din satele apartinatoare. N-au fost lasati sa intre in sediu pe motiv ca trebuie sa astepte sosirea unui reprezentant superior al partidului care urma sa vina tocmai de la Kiev. Sfatuindu-se intre ei ce sa faca, barbatii au indemnat femeile sa iasa in fata si sa strige sa li se dea drumul sa plece in Romania. Astfel, romanii dovedeau ca retinusera din propaganda sovietica sloganurile privind emanciparea femeii.
CU PRAPORI SI CRUCI INAINTE… Interdictia de intrare in sediul conducerii sovietice a raionului i-a determinat sa-si dea o noua intalnire pentru data de 1 aprilie la Hliboca. Aceasta era cea mai apropiata resedinta raionala de granita cu Romania. Iar cei care urmau sa vina la intalnire insemna ca se hotarasera definitiv pentru trecerea in Romania. S-au adunat circa 2.500-3.000 de oameni. In fruntea coloanei i-au pus pe purtatorii praporilor si crucilor bisericilor din satele lor. Cu aceste simboluri ale credintei lor religioase pe care regimul sovietic voia s-o inlocuiasca cu cea comunista, romanii voiau sa treaca in tara. Iesiti in fata lor, cativa ofiteri tineri veniti din sediul NKVD au incercat sa-i lamureasca ca granitele nu pot fi trecute dupa voia lor. Au incercat chiar sa-i convinga sa se intoarca la casele lor. Dupa o convorbire telefonica in care a primit ordinele cuvenite de la superiorii lor, seful local al NKVD a iesit in fata lor. „Da, oameni buni, ce, va tine cineva cu forta? Daca doriti sa plecati, plecati, asta e treaba voastra!”. Iar naivii tarani romani au izbucnit in urale de multumire pentru invoirea capatata indreptandu-se spre Fantana Alba, punctul de frontiera cu Romania.
MASACRUL DE LA GRANITA. Ajunsi la granita au fost somati de graniceri. „Nu au voie sa traga intr-o adunare mai mare de 20 de oameni”, i-a linistit unul dintre purtatorii de prapori cu alt zvon raspandit printre ei dinainte. Nici la ordinul de tragere nu s-au speriat convinsi ca e doar o somatie.
Dar granicerii au tras in plin. Surpinsi, putini au fost oamenii din lunga coloana care au putut sa fuga in padurea din apropiere. Mortii au fost ingropati in santul dinainte pregatit de soldatii instiintati asupra a ceea ce va urma, de catre postul NKVD din Hliboca. Din padure si din satele apropiate au fost apoi arestati si inchisi cei care scapasera de moarte. Ei si familiile lor vor fi cei dintai deportati in Siberia dupa invazia Uniunii Sovietice de catre armatele germane si romane. Nici acum nu se cunoaste numarul exact al celor ucisi la Fantana Alba. Pe tot parcursul regimului sovietic, zona masacrului a fost interzisa iar in acel loc s-a plantat o padure de molizi.
DISCURSUL LUI VASILE LUCA
Trimisul inalt de la Kiev care a venit la adunarea de la Storojinet a fost Vasile Luca. A coborat, catre amiaza, dintr-o Volga neagra, unul dintre simbolurile puterii sovietice. Prins in primavara lui 1940 de granicerii romani pe cand incerca sa treaca granita clandestin pentru a merge la Moscova, Luca fusese arestat si inchis in penitenciarul din Cernauti. In momentul cedarii Basarabiei si Bucovinei de Nord, ca „martir” al autoritatilor burgheze romanesti, Luca devenise deputat in Sovietul Suprem al Ucrainei.
Trimis sa-i linisteasca pe romanii adunati la Storojinet ca unul „de-ai lor”, deputatul Luca a inceput un patetic discurs din care martorii au retinut urmatorul cuprins: „Tovarasi! Frati romani! Imi dau seama ca aici pe plaiurile frumoase ale Bucovinei circula multi spioni, dusmani si diversionisti care v-au bagat in cap povestea acesta cu plecatul in Romania. Doriti sa mergeti in Romania sa munciti pentru boieri si burghezie? Vreti sa se ingrase si mai tare din munca voastra? Vreti sa fiti exploatati in continuare, nu ati fost exploatati destul”?
Oamenii l-au huiduit. In final au fost mintiti ca vor putea depune iarasi cereri. De institutia indicata, n-au fost lasati insa sa se apropie.
„MARTURIE DE SANGE”
Drama bucovinenilor pacaliti de sovietici cu cereri de repatriere a fost consemnata de putine surse locale. Istoricul Vasile Ilica este unul dintre cei care au scris, pe furis, cereri pentru romanii care voiau sa revina in tara. Elev de liceu in acea vreme, seara venea in satul natal iar dimineata devreme se intorcea in internatul de la Storojinet ca sa nu fie banuit de autoritati. In anul 1999 el a publicat, in Romania, cartea „Fantana alba. O marturie de sange”. Aceasta contine numeroase marturii cutremuratoare despre suferintele si umilintele romanilor din teritoriile cedate in vara anului 1940 Uniunii Sovietice de catre Guvernul roman.
„NU NE PARASI PARINTE CA FACI PACATE GRELE!”
Dupa „trecerea Prutului” la 22 iunie 1941, Consiliul de Ministri de la Bucuresti a instalat in Basarabia si Bucovina de Nord „guvernamante” care sa administreze teritoriile in perioada razboiului mondial. Autoritatile militare instalate au efectuat investigatii referitoare la ceea ce s-a intamplat dupa ce armata romana s-a retras fara lupta in vara anului 1940.
Ministerul Propagandei a cules astfel de marturii pe care le-a difuzat pe diverse cai pentru a sensibiliza populatia si a le intari dorinta de a merge la razboiul din est. Printre aceste amintiri tragice, in ziarul „Bucovina” din 24 mai 1942 a fost publicata si povestea preotului Simion Ivaniuc despre imprejurarile in care au ramas sa pastoreasca credinciosii din Suceveni: „Un gospodar mai in varsta imi spune cu lacrimi in ochi dar cu toata blandetea: «Parinte, in evanghelia dupa Ioan, Mantuitorul nostru spune limpede – Eu sunt pastorul cel bun care sufletul sau si-l pune pentru turma sa. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal meu. Nu ne parasi parinte ca faci pacate grele!»”.
LA FANTANA ALBA
La Fantana Alba se inchina lutului si umedei tarani, dulce si amara Bucovina cu tot neamul nostru de romani.
La Fantana Alba si uscata suiera prin stratul de mohor, sarpele din sarma cea ghimpata ce desparte mama de fecior. Grigore Bostan
Lavinia Betea
Publicat în Jurnalul Național
29 august 2005